Atlas geografic pentru copii

De data aceasta am ales sa scriu despre un atlas geografic pentru copii minunat. Chiar daca noi il avem de ceva timp si vad ca acum nu e, momentan, disponibil in librarii, va recomand sa il urmariti si sa il comandati atunci cand o sa reapara.

Minunatia se numeste “Atlas geografic – Activitati practice pentru copii isteti”, a fost publicat de Teora iar motivul pentru care imi place atat de mult este ca vine dotat cu o serie de elemente auxiliare care m-au convins sa il achizitionez: un pasaport, 10 carti postale si 250 de autocolante. Acum cativa ani, din dorinta de a stimula “dorul de duca” in D., am cautat mult dupa un atlas geografic pentru copii, care sa fie in romana si care sa aiba si ceva activitati incluse, astfel incat sa fie distractiv de utilizat.

Iar acesta este singurul care a corespuns cerintelor.

Componentele acestui atlas:

  • 14 harti: Canada, Statele Unite, Mexic si Marea Caraibilor, America Centrala si de Sud, Africa de Nord, Africa de Sud, Europa de Nord, Europa de Sud si Sud-Est, Rusia si vecinii, Asia de Sud si Sud-Vest, China si Asia de Nord, Asia de Sud-Est, Australia, Noua Zeelanda si Antarctica.
  • Fiecare harta din atlas este insotita de cateva informatii interesante despre regiunea prezentata. Informatiile sunt prezentate frumos din punct de vedere grafic si succint. Sunt suficiente pentru un copil mic, pentru unul mai mare vor fi necesare materiale suplimentare.
  • De asemenea, pe fiecare pagina sunt alocate spatii unde copilul va lipi steagurile tarilor de pe harta respectiva.
Zona de lipit abtibildurile
Zona de lipit abtibildurile
  • Fiecare harta este impartita in patrate numerotate cu litere pe orizontala si cifre pe verticala, similar unei table de sah. Utilizand aceste coordonate, copilul va gasi locatia corecta a fiecarui autocolant. Sub autocolant se precizeaza pagina la care trebuie asezat, precum si patratul care trebuie gasit in functie de combinatia litera-cifra.
  • Exista mai multe feluri de autocolante: cu steagul fiecarei tari, cu animale specifice unei anumite zone, cu diferite elemente de relief si cu monumente reprezentative.Copilul va lipi autocolante cu muntele Everest, piramide, Opera din Sidney, Taj Mahal, condor, koala, Etna, padure tropicala etc.
Autocalante cu elementele reprezentative zonelor din atlas
  • Pe masura ce copilul parcurge cartea, el isi va putea pune vize in pasaport pentru fiecare tara vizitata. Asta este ce l-a incantat cel mai mult pe D.
  • De asemenea, din fiecare regiune, copilul poate sa trimita cuiva o carte postala cu o serie de informatii despre tarile pe care tocmai le-a vizitat. Un alt element de impact pentru cei mici.

Noi am utilizat mereu atlasul in combinatie cu alte materiale. Fie combinam cu plimbarile mele ocazionate de deplasarile de serviciu, fie faceam lectii intregi despre o anumita regiune.

De exemplu, cand am decis sa vorbim despre Africa, am vorbit despre savana si despre animalele care traiesc acolo. De asemenea, am abordat, pe scurt, alte elemente importante, specifice Africii: piramidele, mumiile sau masaii. Cu o alta ocazie, am discutat si despre foamete, lipsa apei, a medicamentelor si alte probleme umanitare. Este destul de versatil si poate fi inclus in multe activitati.

Cautam demult un astfel de atlas geogafic care sa contina harti cu animale, monumente naturale si realizate de om. D. (copiii in general, cred) retine mult mai usor informatia daca o asociaza cu imagini frumoase. Abtibildurile si pasaportul sunt un bonus menit sa creasca nivelul de distractie.

Atlasul are dimensiuni destul de mari, coperte cartonate, pagini lucioase, plastifiate, de buna calitate si este potrivit pentru copii incepand de la varsta de 4,5 – 5 ani.

Dupa cum spuneam, acum apare ca indisponibil, dar sper sa reapara in stoc. Cand l-am luat, am platit destul de putin, in jur de 35 lei pe el.

A fost util? Ajuta-ne cu un share 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *